Chirurgul Mircea Beuran: Nu a căutat nimeni să mușamalizeze. Finalizând operația, am parafat protocolul

Chirurgul Mircea Beuran: Nu a căutat nimeni să mușamalizeze. Finalizând operația, am parafat protocolul
Publicat: 29/12/2019, 12:06

Mircea Beuran a explicat de ce semnătura lui apare pe protocolul de operație, chiar dacă nu a fost în sală atunci când a luat foc pacienta.

„Am intrat în programul operator după ce trecuse evenimentul, iar pacienta fusese mutată într-o ală sală. Echipa am găsit-o speriată, șocată de evenimentul respectiv, am continuat operația și am finalizat-o. Este firesc că în clipa în care am intrat într-un bloc operator, am făcut o intervenție, e reintervenție. Prin fișa postului, șeful de secție, calitate pe care o am, trebuie s-o facă. În condițiile acestea, am parafat protocolul operator. Au existat încă doi chirurgi. Regula este ca cel cu grad cel mai mare – operând și finalizând operația am pus această parafă”, a spus acesta la Digi24.

Imediat după intervenție, medicul a luat legătura cu managerul spitalului, cu directorul medical, cu coordonatorul blocului operator și cu familia.

„Nu a căutat nimeni nici să mușamalizeze, nici să ascundem lucrul acesta”, a mai spus medicul.

Beuran a reiterat faptul că atunci când a fost informat de echipa sa că pacienta a luat foc era în mașină, se deplasa spre spital.

„Mi s-a spus că bolnava a fost scoasă din sala respectivă, mutată în altă sală operatorie și continau, pentru că ei nu finalizaseră prima intervenție. Ei continuau să facă hemostaza, oprirea unui vas de sânge care inunda spațiul intraperitoneal”, mai explică medicul.

Întrebat care ar putea fi explicația pentru incidentul petrecut în sala de operații, Beuran a precizat că la răspuns trebuie să răspundă echipa tehnică după ce face o evaluare a aparatelor folosite.

„(Echipa tehnică, n.r.) Să verifice anumite lucruri, pentru că nu este un caz singular. Se cunosc și în literatura de specialitate evenimente care se produc la folosirea acestor echipamente de electrochirurgie. (…) Eu personal, în afară de un singur eveniment, nu am avut (în trecut, n.r.). La echipa mea (s-a intâmplat, n.r.) era un altfel de arsură, nu e arsură prin foc”, a spus medicul.

Incidentul menționat s-a petrecut în urmă cu mulți ani și a fost raportat la acel moment.

Mircea Beuran mai spune că aparatul folosit zilele trecute este unul foarte nou, de cel mult o lună.

„Eu am acționat și am terminat operația. Procedura a fost începută. Chirurgul care a început operația nu are arsura în zona lui de lucru. Chirurgul și-a făcut treaba. Celălalte segmente de lucru trebuie investigate și vom vedea”, a mai explicat medicul.

Beuran a mai subliniat că nimeni nu l-a sunat pentru a i se lua declarații.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Momentul în care un munte se prăbuşeşte şi un zăcământ de cupru iese la suprafață
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Când ar putea folosi Putin armele nucleare. Expert, despre decizia SUA de a permite Ucrainei...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Ce a apărut la locul de veci al Andreei Cuciuc, după ce a fost înmormântată....
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de...
Zodii care își pierd partenerii la sfârșitul lui noiembrie. Nu are sens să se mai...
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Charles Dumont, compozitor pentru Edith Piaf, a murit la 95 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Care sunt țesăturile care nu trebuie spălate (aproape niciodată)?